Loialitate față de brand ?

Ce este loialitatea față de brand? Explicând într-o manieră simplistă, loialitatea față de brand se poate traduce prin atașamentul pe care un cumpărător îl are față de un anumit brand. Acum concurența acerbă între branduri nu constă în a câștiga un cumpărător, ci a păstra acel consumator pe o perioadă cât mai îndelungată, dezvoltând o relație aparte cu acesta, relație bazată pe încredere, transparență și înțelegere a nevoilor.

Loialitatea  față de un brand de aparate foto

 Internetul este plin de polemici între fanii brandurilor foto , deoarece unii apreciază mai mult un anumit brand, iar alții sunt loiali brandului concurent. Noi credem că nu există o loialitate față de un brand sau altul, sau cel puțin nu una necondiționată. Desigur că este ok să ai preferințe, să îți placă un brand mai mult decât altul, dar de aici până la exagerare nu mai este decât un pas. Noi credem că este esențial ca între fotograf și un anumit brand de aparate foto să existe o anumită legătură emoțională puternică. Până la urmă, o fotografie reușită va fi la fel de apreciată indiferent că fost realizată cu aparatul foto “X” sau „Y”.

De altfel, pentru noi ca și companie este ideal ca fiecare client al nostru să fie încântat, după înteracțiunea cu serviciul nostru. De fapt, pe ceea ce ne bazăm este experiența pe care o are consumatorul cu noi. Experiența este cea care contează , iar dacă experiențele pe care noi le generăm sunt inedite și plăcute, atunci vom avea un client mulțumit, un client fericit.

Concluzia? Când vine vorba despre loialitate față de un anumit brand, indiferent despre ce industrie vorbim, valorea și produsul nu sunt atât de importante, pe cât este experiența în sine, pe care o are clientul când interacționeză cu serviciul sau produsul brandului respectiv.

 

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments
Click pentru a aplica la job-ul de Fotograf Hotelier Vreau sa aplic