Rasaritul sau apusul asa cum il vedem – Partea 1

Sigur ai păţit asta. Te-ai dus la mare, te-ai trezit la 4-5 dimineaţa şi ai fugit pe plajă. Ai aşteptat cuminte să vezi cum se ridică soarele “din mare”. E super! E o bilă portocalie sau roşie în faţa căreia incepit să te simţi neputincios.

Scoţi repede telefonul ca să-i faci o fotografie sau să filmezi întregul răsărit. Ghinion! Telefonul nu vede deloc ceea ce vezi tu. Chiar şi după ce îi faci setări de luminozitate, punctul de lumină se vede extrem de mic. Măreşti zoom-ul telefonului. Tot nimic. Punctul de lumină ce apare pe ecranul telefonului, nu are nicio treabă cu ceea ce vezi tu.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu luna. Sunt zile în care luna este absolut imensă. Ai impresia că este atât de mare sid e aproape de pământ, încât ţi se face frică. Automat, vrei să o fotografiezi şi să o arăţi şi altora. Ghinion, din nou. Ceea ce vede aparatul de fotografiat este un punct mic de lumină.

De ce vedem luna sau soarele la răsărit atât de mari?

Efectul Ponzo. Din experienţă, ştim că obiectele mici se văd depărtate în zare. Atunci când priveşti orizontul, dacă te uiţi la o barcă, la un şir de copaci sau chiar şi la o pisică, acestea vor apărea la dimensiuni reduse.

În schimb, ce s-ar întâmpla dacă în ochii noştri un obiect ar rămâne la aceeaşi distanţă faţă de ochii noştri, dar se schimbă perspectiva spre care privim. De exemplu, am editat o fotografie în Photoshop.

Exemplu Pisica
Care pisică este mai mare?

Adevărul este că dacă pui degetul pe fiecare dintre ele, o să observi că au aceeaşi dimensiune. Probabil pisica de sus pare mai mare. Creierul nostru ştie că obiectele aflate în depărtare se văd mici. Dacă pisica arată la fel atât în depărtare cât şi în apropiere, înseamnă că pisica din depărtare este mai mare. Asta decide creierul nostru să gândească şi să ne arate.

Atunci când soarele se află deasupra capului, şi îl privim pe cer, nu percepem cu adevărat distanţa. Nu avem nimic în jurul nostru care să ne arate cu adevărat distanţă sau mărimea. Îl comparăm doar cu câmpul nostru vizual şi mintea îi asociază o dimensiune.

Pe măsură ce pământul se roteşte, soarele se plimbă pe cer. Distanţa lui faţă de pământ rămâne aproape aceeaşi, la fel şi dimensiunea asociată de creier. În schimb, când ajunge în dreptul orizontului, ceva se schimbă: percepţia noastră.

Ca un obiect să se vadă atât de departe în orizont şi să aibă aceeaşi dimensiune asociată, trebuie ca el să fi crescut foarte mult pe măsură ce s-a depărtat. Astfel, creierul trage concluzia că soarele este imens 🙂

La fel se întâmplă şi cu luna care în anumite momente ale nopţii poate părea extrem de mare.

În partea a doua vorbim despre modul în care aparatul foto percepe soarele şi cum putem să obţinem fotografii reuşite la răsărit sau la apus.

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply: