Turist sau călător?
Am tot auzit în ultima vreme că se abordează subiectul acesta de diferența dintre un călător și un turist. Care este această diferență și în ce constă?
La prima vedere călătorul și turistul fac același lucru și anume, călătoresc. Există însă o diferență între cei doi în funcție de cum își planifică, organizează și abordează această călătorie. În mare, călătorii sunt cei care optează pentru aventuri și experiențe inedite iar turiștii preferă aspectul mai confortabil. Turiștii se cazează la hoteluri confortabile și preferă atracțiile bine amenajate, pe când călătorii se aventurează în sălbăticie și preferă mai mult activitățile incitante.
Cu alte cuvinte, călătorul preferă aventura iar turistului îi place confortul.
Fie ești turist, fie ești călător. Sau poți să fii puțin din ambele?
Noi nu credem în situația în care fie ești turist, fie ești călător. Credem că poți să fii în aceiași măsură și turist și călător. Nu contează foarte mult eticheta pe care o pui tu asupra ta, sau pe care o pun alții asupra ta, cât contează experiența ta de călător, de care ai avut parte în călătoriile tale și de educație.
Desigur că exită tipuri de turiști, pe care îi recunoști de la distanță. Sunt absolut dezorientați și debusolați, se împing mereu la cozi, au foarte multe bagaje cu ei, de regulă nu respectă obiceiurile locale, nu prea sunt atenți și sunt interesați doar de cum să ajungă mai rapid în față.
Până la urmă, credem că indiferent de ștampilă, important este să fii prezent acolo unde ești, să te detașezi și să simți totul, să trăiești experiența cu adevărat, pentru că aceste experiențe ne fac cine suntem, ne deschid noi orizonturi și ne lărgesc câmpul de cunoaștere.
La cât mai multe călătorii să aveți!