În fotografie, conexiunea e cea mai importantă

Hai să îţi propun ceva. Priveşte fotografia şi munca unui fotograf ca pe orice alt element din viaţa acestuia. Gândeşte-te că acel fotograf nu duce o viaţă cu mult diferită de a ta.

Acum, te întreb: Care sunt lucrurile frumoase din viaţa ta?

Poate o să-mi povesteşti despre prieteni, părinţi, iubite şi iubiţi, căţei şi purcei. Poate o să-mi povesteşti despre anumite obiecte sau despre anumite haine pe care îţi place să le porţi.

Unele persoane or să povestească despre călătorii, despre experienţe vizuale şi chiar de muzică. Cu toţii suntem îndrăgostiţi de peisaje şi de călătorii, nu?

V-aţi gândit vreodată de ce vă plac aceste lucruri atât de mult? Ce le face cu adevărat speciale în viaţa voastră, astfel încât să le apreciaţi? Şi cel mai important:

Care este conexiunea dintre voi şi toate lucrurile frumoase din viaţa voastră?

Adevărul este că avem o anumită conexiune cu toate lucrurile care ne fac să ne simţim bine. Dacă vorbim de persoane, vorbim clar de o conexiune afectivă, sau de o conexiune a elementelor comune, a grupului. Vorbim de emoţii, de sentimente şi de acel “simţ că este o persoană faină, îmi este dragă”.

Dacă vorbim despre obiecte, conexiunile cu aceste obiecte ne generează anumite emoţii. Hainele ne fac să ne simţim frumoşi şi frumoase, drăguţi şi drăguţe, sau chiar duri. Ne oferă o anumită emoţie şi suntem în conexiune cu ele. Asta ca să nu mai vorbim de anumite haine pe care le asociem direct cu anumite persoane dragi.

Obiectele noastre, amintirile şi toate lucrurile care ne înconjoară sunt într-o anumită conexiune cu noi. Tot ceea ce ai în cameră şi în jurul tău, le ai acolo pentru că îţi fac plăcere.

Gândeşte-te doar la lucruri şi obiecte care nu îţi plac. Simţi vreo conexiune cu ele? Simţi că există o relaţie între tine şi ele?

Acelaşi principiu se aplică şi în fotografie. Dacă realizezi o conexiune cu modelul tău, fotografia o să iasă minunat. Dacă nu există această conexiune, pur şi simplu se simte acest lucru. Simţi că ceva este în neregulă. În plus, chiar şi fotografii de natură realizează o anumită conexiune cu animalele fotografiate. Adesea auzim de relaţia pe care un fotograf a creat-o cu un pinguin sau o leoaică.

Gândeşte-te la lucrurile astea! Dacă oferi servicii de fotografie, gândeşte-te la conexiunea pe care o realizezi cu oamenii respectivi. Ea începe cu mult timp înainte de a apăsa pe declanşatorul aparatului.

Dacă realizezi o conexiune frumoasă cu oamenii, vei avea parte de o şedinţă foto minunată 🙂

Robert de la PhotoHotel

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments
Click pentru a aplica la job-ul de Fotograf Hotelier Vreau sa aplic